Saturday, 1 June 2013

Szigets of Old: 2007

Sziget is here soon..a bit of time travel to 2007, when Dylan didn't go electric but we switched from analog to digital and we lost some keys at the Manu Chao concert (it got a bit out of hand after that).

Here it goes:


Mando Diao!

 

Nine Inch Nails!


 

 The Crowd!

 Well, uhm, the French (figure keeping your fancy Hives outfit clean when these people chase you with their love):

The Good, The Bad, The Queen (and Damon, who of course is back this summer)



The Hives!!!! (with several exclamation marks cause Pelle would like it so)

                           

The Rakes (who remembers them?! We do, they are one awesome little festival band. The perfect soundtrack for 4PM)


And some press material, back from the day. We were oh so young and writing oh so in Romanian. Nostalgia mode on  :)


Vorba lungă, sărăcia omului...

       ...Horaţiu dixit. Şi avem toate motivele să-l credem pe Horaţiu, care a văzut multe Szigeturi la viaţa lui, şi nu numai. Multe Szigeturi a văzut şi hamacul lui Puică, dar pentru el acesta este ultimul. A căzut la datorie, la umbra unui copac. Deci fără prea multă vorbărie agenţii se insinuează în primul rînd, în prima zi, la primul concert. Consumă primul langoş. Regretă. La fel cum regretă şi concertul abject al nemţilor de Nitzer Ebb, precum si gesturile lor pseudonaziste, însă destul de naziste pentru a fi săltaţi de forţele de ordine germane. Însă suntem la Budapesta. Urmează Mando Diao. Aceşti băieţi au dezavantajul de a arăta splendid, şi asta dă prost la credibilitate. Se mai şi dezbracă pe scenă, ceea ce nu trebuie să eclipseze faptul că muzica lor este excelentă. Ziua ar fi fost perfectă dacă se termina aici. Dar nu, la ora nouă jumate pe scenă se urcă Manu Chao, care se strofoacă cumplit să facă un show tare, dar dă cu băţul în baltă. Ungurul se sperie de două ori şi ia curentul. Balta vine şi ea a doua zi, adusă de ploaie. Nimic grav, ploaie englezească, numai bună pentru The  Good, the Bad and the Queen. Cu Simon Tong din The Verve, Paul Simonon din The Clash şi mai ales Damon Albarn, din Blur. Dacă asta nu vă spune nimic, regretele noastre. Iar dacă vă spune, şi nu aţi fost, aţi pierdut unul dintre cele mai elegante concerte de la Szigetul de anul acesta. După atîta linişte şi pace, putem trece la nişte reacţii chimice agresive. Pe scenă se desfăşoară Chemical Brothers,  cu un show de lumini demn de Războiul Stelelor şi muzică intergalactică. Cu viteza luminii agenţii se reped la cortul Wan2, unde IAMX îşi pune jobenul  împănat şi oferă un spectacol clasa întîi, savurat de public în pofida moshitorilor cu ghiozdane şi a descreieratelor transpirate.
       Ziua a treia. Pe scenă, bordel. Gogol Bordello. Evreu ucrainian dement îmbrăcat ca de la Obor face punk ţigănesc. Spre seară, căile agenţilor se despart. Agent A ramîne la Madness. Nu prea înnebuneşte, mai degrabă îl ia plictiseala. Agent B o ia mereuaş spre scena World Music, unde e plin de francezi care se înghesuie la Rachid Taha. Acesta e sub influenţă, cînta ceea ce ar putea părea un cocktail indigest de rai arab, rock si punk. El evident e genial. Mai puţin genială este ploaia din ziua a patra, care îl udă pe agent pînă la ciolane. Glastonbury pe faţă, unii festivalieri iluminaţi se scaldă în noroi. Agenţii pleacă cu reţineri spre primul concert, al celor de la The Rakes, însă sunt plăcut impresionaţi de un show corect, fără fasoane, dar eficient. În contrast, The Hives au fosoane, figuri şi scheme diabolice. Au plecat din Suedia să pună stapînire pe lume. Urlătorul şef, Howlin Pelle Almqvist, se caţără pe stîlpii de susţinere, bagă agenţii de pază în priză, se urcă pe tobe, coboară scările pe burtă, flutură microfonul în toate direcţiile, vorbeşte cu publicul între piese, dă mîna cu fanii extaziaţi, se tîrăşte pe podea. Ungurii sunt hung(a)ry după Hives, şi nu numai ei. Concert de nota 11. După ei, vin localnicii de la Păvăluţ şi bursucul (Kispál és a Borz) şi ne dezumflă cu obişnuitul lor concert ratat de la Sziget. Asta după ce în ziua precedentă, alţi localnici, The Moog ne-au arătat că se poate, chiar şi pe o scenă minusculă şi dubioasă. Plictiseala intră în agent ca un cui de nouă inci. Dar cui pe cui se scoate. Pe scenă întuneric, durere, extaz. Nine Inch Nails.Trent Reznor se războieşte cu lumea. O înfruntă, se ascunde de ea în spatele unui zid de metal şi lumină, şi face noize. Şi nu numai. Oferă publicului majoritatea pieselor care i-au făcut celebrii, într-o ediţie impecabilă- probabil cea mai bună sonorizare de pe Sziget. Pe final, revine cu epocala Hurt, fără doar şi poate unul dintre momentele definitorii ale festivalului de anul acesta.
       Ziua a cincea. Pe scenă, bordel. Johnny Bor(d)ell şi trupa sa Razorlight. Cîntă urîţel, mult sub aşteptări. Şi mai şi vine îmbrăcat în alb, cauzîndu-i o pierdere pe patru beri Agentului A în favoarea cremei entertainerilor timişoreni, Joy. Zi salvată de Faithless, clienţi fideli ai insulei, cu un show caracteristic, nici prea prea nici foarte foarte. Lumea se simte bine, nu şi agenţii în ziua următoare, ratată plenar de organizatori şi salvată doar de !!! (da, ăsta e un nume de trupă). De dragul prietenilor lor, Meropi şi Raul, agenţii încearcă să asculte Tool. Nu pot. Monotonie, vaiet iritant de bas, sunet batrînicios de Iron Maiden, nene solist cu spatele la spectatorii săi.

       Ultima zi. După Glastonbury, Benicássim. Festivalierul contruieşte cetăţui de nisip şi bea cocktailuri din găleţi. Pe scenă, rock transpirat, dar de calitate. Din deşert vin Eagles of Death Metal. Iar din Las Vegas, The Killers. Pe podium buchete de lumini şi flori, clasă şi stil. Însă showul nu se rezumă la decor. Muzică din suflet, ci suflet, pentru suflet. The show is over. Întristaţi, agenţii iau ultimul autobuz spre centru. Şi promit să revină la anul.

No comments:

Post a Comment